Potrivit Dicționarului terminologic și de regionalisme (DTSR) din 1872, numele cel mai vechi atestat a fost al unei cetăți Stenota. Din cetate au rămas ruine.
Autorii DGJPh, ediția 1897 (p. 601) au încercat să explice etimologic toponimul Urlați prin aceea denumirea urlătoare dată târgului, spre care locuitorii din zonă coborau de pe dealurile învecinate.
Urlați ar putea să fie însă o derivare a traducerii din slavă a hidronimului Cricov (din krik “strigăt”, “urlet”). Ar fi și o versiune etimologică maghiară: Urlați ar reprezenta o adaptare românească a termenului maghiar Váralatt “Subcetate” (aceeași etimologie o au toponimele Orlat din judetul Sibiu, Urlat). Urlați a fost până cel târziu în 1645 reședința unui fost județ Săcuieni, iar numele Secuieni ar sugera imigrarea medievală a unor elemente etnice maghiare din scaunele secuiești.
Nicolae Iorga, în volumul său de Documente urlățene, publicat inițial în cadrul Buletinului Comisiei Istorice a României, în 1927 (editat apoi și în extras), își punea întrebarea: “de unde-i vine acest nume?”, pe care l-a catalogat în altă parte drept numele-poreclă indescifrabil răspunsul găsit este:
“Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul a urla. Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit și forma Orlați. Aceasta ne-ar trimite la radicalul Orlu, Orlea, constatat și aiurea. Finala ar fi cea slavonă -aț, care se întâlnește, e drept, în alte regiuni, cele de lângă Dunărea sârbească (de fapt bulgărească – n.n), de la Romanațul nostru (să nu fie și Galații de aceeași origine?) până la Craguievațul și Crușevațul sârbilor”.
Urme arheologice din neolitic și epoca bronzului, descoperite pe dealul Merez din Valea Urloi, certifică existența unor așezări din trecutul îndepărtat.
În toamna anului 1968, în curtea Liceului din Urlați, prin săpături întâmplătoare, a fost descoperit un schelet și trei nasturi de cupru, realizați, în tehnica secolului al XIV-lea, mărturii istorice pentru actuala vatră a târgului.
Documentar însă Urlațiul este atestat pentru prima oară într-un hrisov semnat de Neagoe Basarab, la 16 martie 1515, prin care voievodul întărea mai multe ocine mânăstirii Snagov și în care printre martori se afla și boierul Oancea din Urlați.
A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din 1527 – 1528, semnat de Radu de la Afumați, prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la Poiana (în Valea Călugărească ) și Valea Călugărilor a patra parte, cât ține ocina până în apa Teleajenului, cu vinăriciul (impozitul pe cârciumi – n.n) și perperii (impozitul pe buțile de vin și putinele cu struguri), partea domnească și un vad de moară în Cârciumari pe Cricov. Întocmirea hrisovului se făcuse pe baza cercetării făcute la fața locului de Stoica din Cozleci însoțit de boierii: Oancea din Urlați (același de mai sus), Șoplea și Miclea din Șoplești, Dragomir din Cozleci, Craina din Stăncești, Grozea din Pădure (lângă Plopu).
Registrele vamale ale Brașovului din 1545, care țineau evidența târgoveților din Țara Românească, veniți pentru tranzacții comerciale cu negustorii brașoveni, menționează printer comercianti pe un anume Stan din Urlați.
În Urlați a început să se învețe carte abia din 1860, se știe din nizamul (regulamentul) lui Ioan Gheorghe Caradja, emis la 1 decembrie 1817 că pentru școala din localitate era prevăzut “un dascăl de rumânește” (ȘP, 20). Nizamul prevedea, printre altele, că puteau fi primiți la școala domnească din orice clasă socială… fie cler, fie din boieri sau negustori sau din orice altă clasă (Ibidem, 21). Nu se stie cât a funcționat această școală, dar se știe că în 1838, când se pun bazele învățământului public în Țara Românească (Eforia Școalelor prin adresa nr. 109/4 februarie 1838 mulțumea Vorniciei din Lăuntru'(0 Ministerului de Interne), pentru măsurile luate în vederea deschiderii școlilor sătești – , era învățător Ilie Negoiță (funcționa și în 1845), pentru Urlați și Valea Nucetului, Șerban Stan, pentru Valea Urloiu și Valea Seman, iar Ioniță Stoican, pentru ambele localități Arionești, iar în 1861, Ioan Dumitrescu, pentru Urlați și Arionești, iar Ioan Cristache, pentru Valea Urloi și Valea Seman . Aceasta explică și faptul că la sfârșitul veacului al XIX-lea în Urlați existau 664 de știutori de carte, ceea ce constituie un record pentru acele vremuri.
Familia Bellu: Nicolae Iorga, consemna în note de călătorie că un scurt drum pe șoseaua ce se întinde dincolo de pustietatea pietroasă a Cricovului face să se vadă pe dealul din stânga cula cu clopotniță de biserică și livezi întinse de pe domeniul familiei Belu, acest colț de belșug boieresc și de mândrie stăpânitoare. Numele boierului vine din grecescul Bellios, cu titlul austriac de baronie, căpătat după ce vistierul cu acest nume al lui vodă Caradja întemeiase, pe o cale care a rămas în amintirea poporului, și o vistierie proprie.
Se știe că pe dealurile din preajma Urlațiului poseda un petec de vie pitarul Bărbuceanu Petrescu, tatăl pașoptistului Nicolae Băllcescu, de baștină urlățeană era Nicolae S. Basilescu (1860-1938) ,( al carui nume dainuie azi prin CRAMELE BASILESCU) profesor universitar de drept și economie politică la Iași (din 1893) și București (din 1897), secretar al Camerei de Comerț și Industrie din București (1887), avocat și deputat liberal în mai multe legislaturi.
Tot urlățean a fost și avocatul Nicolae Anastasiu (1887-1967), cu studii universitare de Drept la București. A făcut politică liberală fiind pe rând consilier comunal, prefect de Prahova (1935-1936) și senator.
Un alt urlățean a fost inginerul Constantin Costandache (1891-?). A urmat Școala de Poduri și Șosele (Politehnica) din București, dar și-a consacrat apoi întreaga activitate problemelor financiare.
Cunoscutul diplomat interbelic Constantin Vișoianu (1897-1994) este și el originar din Urlați. A urmat Dreptul și Filosofia la București și Paris, după care a intrat în Ministerul de Externe, fiind consacrat ca diplomat de carieră.
De sorginte urlățeană a fost și criticul de artă Aurel D. Broșteanu (1904-1984), unul din fruntașii criticii de artă românești, din perioada interbelică.
N-am putea să-l trecem cu vederea, din acest lapidar panteon urlățean, pe regretatul dascăl de limbă și literatură română de la Liceul N. Iorga din Ploiești (1947-1948), poetul Lazăr Dimulescu (1909-1959), fiul unor viticultori înstăriți de aici
Din viță urlățeană se trage și pictorul Aurel Stoicescu (n. 1920, Urlați). A studiat la Academia de Arte Frumoase din București. pe care a absolvit-o prin 1945, debutând la Salonul Oficial din 1946.
De proveniență din târgul de pe Cricov este inginerul electronist, dr. în științe matematice Paul V. Constantinescu (n. 1930, Urlați). Desfășoară o activitate didactică și științifică prodigioasă și prestigioasă din care amintim doar: Introducere în programarea automată (1967), Modelarea unitară a genezei și dezvoltării sistemelor (1983), Sisteme ierarhizate (1986), Sinergia, informația și geneza sistemelor (1990)
O imagine a Urlațiului idilic și a locuitorilor săi pitorești ne-a dat Gala Galaction, care l-a vizitat adesea: “Urlații înfățișează o minusculă urbe patriarhală. La restaurantul lui Petrache – un fel de cămin cultural al locului – am văzut adunați laolaltă: avocați, magistrați, inspectori administrativi, un lăutar și preotul paroh… Fratele meu Dimitrie Pișculescu – un adevărat moștenitor al lui Nicolache Piua-Petrii din Papucii lui Mahmud – este una din columnele de voie bună, de mândrie și de glorie ale Urlaților. Filosof în felul lui, fratele meu n-a avut în fața vieții decât o atitudine: a fi încântat de viață și a o sărbători, de-a pururi, dar nu în chip mistic, ci cu paharul în mână“…1.
Idilic vedea viata in Urlati si Ionel Teodoreanu in romanul său Să vină Bazarcă! (1947, apărut postum), unde un lăutar localnic “prin arcușul căruia curge tot vinul vechi de la Urlați”, vin care e sprinten la băut, dar și cu o ușoară melancolie care amintește buchetul marelui Cotnar [19].
În urbea Urlațiul deceniul al IX-lea al veacului trecut traia si isi desfasura activitatea dascălul Vasile Marin Cucu (1915, Cornurile Ph. – ?), autorul romanelor de nuanță autobiografică: Elevul Marcu (1971), în care urmărea itinerariul dificil parcurs, de fiul unor țărani săraci, prin școală, Pământurile copilăriei (1980) și Calea robilor (1982), dar și pe sculptorul Nicolae D. Iftode (n. 1951, Pl), fiul unei artiste în cusături și în pictură pe sticlă, care s-a apucat de artă după ce o boală grea l-a scos din cadrele ofițerești ale armatei.
Sursa este articolull: Monumente istorice ale orașului Urlați.
Orașul Urlați este situat pe Drumul Vinului și face parte dintr-un areal bogat în vestigii istorice de mare importanță, înconjurate de un cadru natural de o frumusețe deosebită, caracteristică regiunii viticole Dealu Mare. Acest atu ii confera o serie de oportunitati din punctul de vedere al atractivității turistice.
Principalele puncte de atracție turistica sunt reprezentate de monumentele istorice aflate pe teritoriul orașului :
VIDEO SURSA https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/10/20/orasul-urlati-capitala-unui-judet-disparut-in-istorie/
Anotimpuri la conac-continuăm tradiția
Adresa: oraș Urlați, județ Prahova, str. Valea Crângului nr. 77
Email: gserbanoiu63@gmail.com
Telefon: +40740394611 – Gabriela Șerbănoiu
Programări: luni – vineri, 07:30 -20:00
© Copyright 2021 conaculdevis.ro | Realizat în cadrul proiectului WAcademy.ro